Incursiune În Africa De Sud

Durata circuit
Categorie: Discover, Activ
Grad de dificultate: Moderat

Descoperiți marile orașe ale Africii de Sud


Cu siguranță ați visat ca măcar o dată în viață să ajungeți în Africa de Sud! Vă invităm într-un circuit inedit, care vă va purta prin marile orașe ale Africii de Sud și prin cele mai importante parcuri naționale:
•  Johannesburg, cel mai mare oraș din Africa de Sud și al 10-lea de pe continent, Cape Town, capitala legislativă a țării,
•  Peisajele și natura din extremitatea sudică a continentului: focile din Insula Duiker, Cape Point, cel mai sudic punct al traseului, pinguinii africani (Jackass) de la Boulder’s Beach, Grădina Botanică Kirstenbosch,
•  Parcul Național Kruger, cea mai întinsă rezervație naturală din Africa, unde trăiesc ‘Cei Cinci Magnifici ai Africii’ (The Big Five) – leul, leopardul, elefantul, rinocerul și bivolul,
•  Panorama Route, drum ce trece prin Blyde River Canyon, oferind priveliști excepționale: Wonder View, Bourke’s Luck Potholes, the Three Rondavels.

Experiențe incluse în ofertă

  • Turul panoramic al metropolei Johannesburg
  • Viziteaza casa lui Nelson Mandela
  • Exploreaza Blyde River Canyon
  • Intalneste-i pe cei ”Cinci Magnifici” ai Africii in renumitul Parc Național Kruger
  • Bucura-te de experienta in safariul din Parcul Naţional Hluhluwe

Itinerariu

Afla ce cuprinde acest circuit.

Ne vom întâlni la ora 09:00 în Aeroportul Henri Coandă și vom pleca spre Doha cu zborul QR 220 (11:00 – 15:30); Escală la Doha și plecare spre Johannesburg cu zborul QR 1365 (19:30 – 02:55).

Sosire în Johannesburg și transfer la hotel pentru câteva ore de odihnă.

Vom începe programul cu un tur panoramic al metropolei Johannesburg, cel mai mare oraș din țară și capitala statului Gauteng, unde vom vedea Constitution Hill (pe care se află Vechiul Fort, prima închisoare din Johannesburg, datând din 1896, dar și Curtea Constituțională) și Carlton Centre, care până în 2019 a fost cea mai înaltă clădire din Africa (223 m). Vom continua cu vizita Muzeului Aparheidului.

Cazare în Johannesburg la hotel 3* (Garden Court Sandton City sau similar). 

În această zi vom vizita Soweto, suburbie a Johannesburguilui (SOuth WEstern TOwnship) și centru al luptei antiapartheid, care a dat lumii numeroase personalități marcante, printre care laureații Premiului Nobel pentru pace Nelson Mandela și Desmond Tutu. Vom vizita muzeul în aer liber din Kliptown, după care vom vedea Biserica Regina Mundi, Muzeul Hector Pieterson, dedicat elevului de 12 ani ucis în timpul revoltei din iunie 1976 (intrare inclusă) și Casa lui Nelson Mandela (exterior).

  • Cazare în Johannesburg la hotel 3* (Garden Court Sandton City sau similar).
  • Mese: mic dejun la hotel, dejun la restaurantul tradițional Sakhumzi's.

Ne vom îndrepta spre nord-estul țării, unde se află spectaculosul Blyde River Canyon, cu o lungime de 26 km și 750 m adâncime și renumitul Parc Național Kruger, primul parc național din Africa de Sud, fondat în 1926. Pe traseu vom întâlni orășele fondate la sfârșitul sec.20, cunoscute sub două nume – cel de la fondare și cel atribuit după 1994: centrul carbonifer Witbank (Emalahleni), Dullstroom (Emnothweni), orașul cu gara situată la cea mai mare altitudine din Africa de Sud - 2,077 m, Lydenburg (Mashishing), înconjurat de mine de aur și crom.

Prima oprire din Canionul Râului Blyde o vom face la Three Rondavels (Cele Trei Colibe), formațiuni stâncoase ce seamănă cu un grup de colibe africane. De la punctele de belvedere amenajate aici vom avea o imagine impresionantă asupra acestui canion ”verde”, cu vegetație subtropicală, unul dintre cele mai mari din lume. Continuăm traseul de-a lungul canionului spre sud, oprindu-ne pentru a admira Bourke's Luck Potholes, cavități spectaculoase săpate în stâncă de apele învolburate ale râurilor Treur și Blyde și priveliștea oferită de punctul de belvedere God's Window(Fereastra lui Dumnezeu).

  • Cazare în Hazyview la hotel 3* (Hazyview Sun sau similar).
  • Mese: mic dejun și cină la hotel.

Vom avea la dispoziție o zi întreagă pentru a descoperi frumusețea acestui colț de natură sălbatic, într-un safari fascinant cu vehicule de teren, conduse de șoferi-ghizi calificați, care ne vor dezvălui obiceiurile și secretele animalelor. Vom avea prilejul să întâlnim multe animale sălbatice în habitatul lor natural și, cu puțin noroc, nu vom rata The Big Five (”Cei Cinci Magnifici” ai Africii) – leul, leopardul, elefantul, rinocerul și bizonul. Nu uitați să vă încărcați bateriile de la camera video și aparatul foto!

La ora 6:00 ne îmbarcăm în vehiculele speciale pentru safari și facem un prim tur în rezervație, având ocazia să vedem animalele care se trezesc la răsărit de soare. După micul dejun reluăm explorarea Parcului Național Kruger, până la ora dejunului, când ne vom opri la popasul Skukusa, unde veți avea ocazia să achiziționați suveniruri și produse din carne de vânat. Vom încheia programul zilei cu un al treilea tur în rezervație și vom reveni la hotel pentru o binemeritată odihnă.

  • Cazare în Hazyview la hotel 3* (Hazyview Sun sau similar).
  • Mese: mic dejun la pachet, dejun bufet/la pachet în rezervație, cină la hotel.

Vom străbate provincia Mpumalanga spre sud, de-a lungul frontierei cu Eswatini (Swaziland), îndreptându-ne spre provincia KwaZulu-Natal.

Vom ajunge la Hluhluwe, orășel situat între parcurile naturale iSimangaliso și Hluhluwe.

  • Cazare în Hluhluwe la hotel 3* (Gooderson Bushlands Game Lodge sau similar).
  • Mese: mic dejun și cină la hotel.

Dimineața devreme vom face un safari în Parcul Naţional Hluhluwe, fondat în anul 1895, unde s-a reușit salvarea de la dispariție a rinocerului alb, în prezent parcul fiind populat de aprox. 1600 de exemplare. Vom pleca spre orășelul St Lucia și după dejunul la un restaurant local vom face o croazieră pe Lacul St. Lucia, parte a Parcului Natural iSimangaliso Wetland ParkUNESCO . Acest ecosistem natural ocupă 3280 kmp și este populat de numeroase animale sălbatice, printre care aprox. 1200 de crocodili și aprox. 800 de hipopotami.

Vom continua drumul spre sud până la Umhlanga, localitate rezidențială, comercială și de vacanță, situată la nord de Durban, cel mai mare oraș din provincia KwaZulu-Natal și cel de-al treilea din Africa de Sud.

  • Cazare în Umhlanga la hotel 3* (Protea Hotel by Marriott sau similar).
  • Mese: mic dejun la hotel, dejun St. Lucia.

Tur panoramic al oraşului Durban, prilej cu care vom vedea Golden Mile, promenada de pe malul Oceanului Indian, Point Waterfront, Grădina Botanică, Piețele de la Warwick Triangle, cel mai mare nod de transport și comercial din Africa de Sud, Stadionul Moses Mabhida. Transfer la aeroportul din Durban pentru zborul spre Cape Town, capitala legislativă a Africii de Sud.

  • Cazare în Cape Town la hotel 4* (Premier sau similar).
  • Mese: mic dejun la hotel.

Dacă starea vremii permite, vom urca cu telecabina rotativă pe Table Mountain, înalt de 1086 m, de unde vom putea admira panorama orașului și a împrejurimilor sale. Tur de oraș, pe parcursul căruia vom vedea Ceremonia Cheii de la Castel, Primăria, Catedrala St. George, Parlamentul, Company's Garden și Cartierul Bo-Kaap.

Vizită la Grădina Botanică Kirstenbosch, cea mai mare și mai veche grădină botanică din Africa de Sud și una dintre cele mai mari din lume.

  • Cazare în Cape Town la hotel 4* (Premier sau similar).
  • Mese: mic dejun la hotel.

Timp liber pentru vizite individuale sau excursie opțională de excepție, cu prânz inclus, la Capul Bunei Speranțe.

Excursia opțională vă va purta spre sud, de-a lungul coastei Atlanticului, până la Hout Bay, unde, dacă vremea permite, veți face o mini-croazieră în jurul Insulei Duiker - Insula Focilor, reședința unei colonii de foci și păsări marine. Veți parcurge spectaculosul Chapman’s Peak Drive spre cel mai sudic punct al traseului, Cape of Good Hope (Capul Bunei Speranțe), unde puteți marca momentul printr-o fotografie lângă indicatorul coordonatelor geografice, după care veți ajunge la Cape Point si veți urca cu funicularul pe promontoriul considerat unul dintre cele mai frumoase din lume. Pe drumul de întoarcere la Cape Town vă veți opri pentru dejun în portul istoric Simon’s Town, după care veți vizita colonia de pinguini Jackass (pinguinii africani) de la Boulder’s Beach.

Notă: Excursia opțională include transport, intrări, dejun (fără băuturi), însoțitor român vorbitor de engleză și ghid local. Cost suplimentar pentru grup de cel puțin 10 persoane: 75 €/persoană.

  • Cazare în Cape Town la hotel 4* (Premier sau similar).
  • Mese: mic dejun la hotel.

Zi liberă la dispoziție pentru vizite individuale și cumpărături.

Vă recomandăm o plimbare pe pitoreasca promenadă Victoria & Alfred Waterfront, zonă comercială şi de agrement de pe malul Oceanului Atlantic.

  • Cazare în Cape Town la hotel 4* (Premier sau similar).

Vom petrece această ultimă zi în Africa de Sud în zona viticolă situată la est de Cape Town, unde cultivarea viței de vie a fost introdusă de imigranții francezi în urmă cu peste 300 de ani. Prima vizită o vom face în orășelul Franschhoek (”Colțul Francezilor”), unde vom vedea Monumentul Hughenoților, dedicat fondatorilor localității și vom vizita o cramă, ocazie de a degusta vinurile produse aici. Continuăm excursia îndreptându-ne spre Stellenbosch, cel de-al doilea oraș ca vechime din Africa de Sud, fondat în 1679 de către Simon van der Stel, Guvernatorul Cape Colony (Colonia Capului). Pe traseu vom face o scurtă oprire foto la închisoarea Drakenstein, în care Nelson Mandela a petrecut ultimele 14 luni de detenție. Dejun cu degustare de vinuri într-una dintre renumitele crame din Stellenbosch.

Transfer la aeroport pentru zborul QR 1370 spre Doha (19:40 – 06:25).

  • Mese: mic dejun la hotel și dejun cu degustare de vinuri în cramă.

Vom sosi la Doha la 06:25, escală și continuare spre București cu zborul QR 221 (08:20 – 13:15).


Servicii incluse

  • Adult in camera dubla: 3.190 € /persoană
  • Adult in camera single: 3.640 € /persoană
Cost

Pachetul include:

✓ Transport transcontinental cu avionul București – Johannesburg / Cape Town – București;

✓ Transport local cu avionul: Durban – Cape Town;

✓ Taxele de aeroport;

✓ 10 nopți cazare la hoteluri de 3* și 4* (norme locale), cu mic dejunuri incluse;

✓ 4 dejunuri și 3 cine;

✓ Însoțitor român vorbitor de limba engleză;

✓ Transferuri și intrări la obiectivele turistice, conform programului;

✓ Autocar/microbuz pentru transferuri aeroport – hotel – aeroport și în alte zile conform programului;

✓ Ghizi locali, conform programului.

Pachetul nu include:

 x Alte mese decât cele menționate în program;

x Băuturile alcoolice și nealcoolice;

x Cheltuieli de natură personală;

x Bacșișuri pentru ghizi și șoferi locali (55 €/persoană, suma se va înmâna conducătorului de grup);

x Taxa de viză pentru Africa de Sud - începând cu luna iunie se obține online - (aprox. 55 €/persoană, valoarea exactă va fi comunicată ulterior);

x Excursie opțională la Capul Bunei Speranțe (cost suplimentar: 75 €/persoană);

x Asigurare medicală și asigurare storno (recomandate).

Detalii servicii

16 -09-2023

Bucuresti 

Doha

11:00

13:30   

16 -09-2023

Doha

Johannesburg

19:30

02:55   

 

27-09-2023 

Johannesburg

Doha

19:40

06:25   

28-09-2023 

Doha

Bucuresti    

08:20 

13:15   

Bilete de avion
  • 10 nopți cazare la hoteluri de 3* și 4* (norme locale), cu mic dejunuri incluse;
Cazare

Mic dejun in fiecare zi la hotelurile din program, 4 dejunuri și 3 cine;

Mese

Nota: In functie de anumite situatii speciale, programul poate fi modificat de agentie, fara insa a aduce prejudicii structurii de baza a programului.

  • Prima tranșă de 30% din contravaloarea programului.
  • Diferența se va achita cu minimum 30 de zile înainte de data plecării.
  • Pentru plecările în mai puțin de 30 de zile de la rezervare, se va achita integral.

În cazul în care turistul renunță la excursie, indiferent de motive, acesta va suporta următoarele penalități calculate din valoarea totală a excursiei:

  • nu există penalizări din prețul excursiei dacă anularea se face cu mai mult de 60 de zile până la plecare
  • penalizare 10% din prețul excursiei dacă anularea se face între 60-46 de zile până la plecare
  • penalizare 30% din prețul excursiei dacă anularea se face cu mai puțin de 45-31 de zile până la plecare
  • penalizare 100% din prețul excursiei dacă anularea se face cu mai puțin de 30 de zile până la plecare sau
  • pentru neprezentare la plecare (no-show)
  • Pentru călătorie aveți nevoie de pașaport valabil cel puțin 6 luni în momentul întoarcerii în țară.
  • Nu se acceptă pașapoarte temporare.
  • Documentele necesare obținerii vizei vor fi ulterior transmise de către agenție.
  • Clasificarea pe stele a unitatilor de cazare este cea atribuita de oficialitatile de resort locale.
  • Hotelurile nominalizate in program pot suferi modificari pana la data plecarii, in functie de conditiile specifice care pot aparea intre momentul publicarii programului si data plecarii. Daca aceste schimbari sunt impuse de furnizorul local, intotdeauna se vor oferi hoteluri similare ca locatie/confort.
  • Distributia si tipul camerelor la hoteluri se face de catre receptiile acestora; detaliile legate de amplasarea, aspectul camerei sau orice cerinta speciala a pasagerului se rezolva direct la receptia hotelului (in functie de disponibilitati).
  • Majoritatea hotelurilor nu detin camere triple. In unele hoteluri se pot confirma la cerere camere duble cu pat suplimentar, in functie de disponibilitate. Patul suplimentar poate fi un pat pliant, un fotoliu pat, o canapea extensibila, etc.
  • Pentru anumite facilitati din hotel sau din camera, hotelierul poate solicita taxe suplimentare (seif, minibar, internet, etc.); in momentul sosirii la hotel solicitati receptionerului sa va informeze cu exactitate asupra lor.
  • La plecare, clientii sunt rugati sa respecte cu strictete ora de plecare din hotel catre aeroport anuntata de reprezentantul agentiei Explore Travel si inainte de predarea cheilor la receptia hotelului sa achite toate cheltuielile suplimentare efectuate pe perioada sejurului.

Răsfoiește jurnalul de călător și accesează recomandările noastre

Pe blogul nostru iei parte la popasuri gastronomice exotice, descoperi oferte de neratat și ești transpus
în obiceiurile comunităților locale. Tu ce lifestyle de călător ai?


Galerie foto

Vezi frumusetile locului prin ochii fotografului.

Nou!

Rezerva oferte online, in timp real!

Rezerva acum